Cale ferată Cluj-Poieni: trenuri de lucru circulă pe un tronson de 67 km, în așteptarea deschiderii oficiale

Andrei Popescu · Maramureș Expres

ro Se circulă cu trenuri de lucru pe linia de cale ferată Cluj-Poieni, reconstruită prin PNRR, pe un tronson de 67 de kilometri.

Asociația Pro Infrastructură solicită oficial deschiderea circulației în acest an cu trenuri diesel, având în vedere stadiul actual al lucrărilor.

Potrivit rapoartelor CFR din luna mai, stadiul fizic al proiectului pe cei 67 km dintre Cluj-Napoca și Poieni, parte din magistrala Cluj-Oradea, este de 62%.

La finalul lunii august, ținta este ca 90% din șină să fie instalată pe ambele fire, inclusiv pe liniile secundare din stații.

Reprezentanții asociației arată că, în prezent, se circulă cu trenuri de lucru pe tronsonul Cluj-Poieni, iar un fir este deja instalat, în timp ce celălalt este parțial pus în operă, cu traverse depozitate pe teren.

Citește articolul complet pe Maramureș Expres

Deschide articolul →