Județul Maramureș invită toți cei interesați să participe la consultarea publică pentru definirea unui brand turistic.Propunerile pot fi transmise până la data de 28 noiembrie 2026.
Identitatea unei destinații turistice se construiește pe baza patrimoniului cultural, autenticitatea comunităților, și valorile păstrate de-a lungul timpului.Maramureșul, cu identitatea sa culturală puternică, își propune să dezvolte o strategie de brand care să reflecte specificul locului și cerințele pieței turistice.
Citește și: Dansatorii de la DanceLight Studio Baia Mare au câștigat patru medalii la „Transylvanian Grand Prix”
Consultare publică pentru strategia de brand
În cadrul proiectului „SMARTMM – Transformarea digitală a destinației turistice Maramureș”, Județul Maramureș lansează o invitație la consultare adresată tuturor părților interesate.Scopul este de a analiza și formula propuneri pentru Documentul strategic de brand al destinației.
Consultarea se desfășoară în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență, având ca obiectiv implicarea comunității în conturarea unei identități turistice autentice și competitive.Brandul de destinație nu doar promovează, ci și definește identitatea teritoriului și relația acestuia cu vizitatorii.
Contribuțiile celor interesați sunt esențiale pentru a asigura că identitatea Maramureșului este păstrată și valorificată într-un cadru strategic adaptat realităților actuale.Recomandările, analizele și sugestiile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] până pe 28 noiembrie 2026.
Documentul strategic de brand este disponibil pentru consultare pe site-ul Consiliului Județean Maramureș, oferind oportunitatea de a participa activ la definirea modului în care Maramureșul își va comunica identitatea turistică.

