SEINI.Administrația publică locală din Seini a semnat contractul pentru execuția reamenajării „Drumului Crucii” cu firma Chilia SRL, valoarea totală fiind de 7,5 milioane de lei.
Licitația, închisă după mai bine de 10 luni, a fost câștigată de Chilia SRL, care a contestat inițial desemnarea altui câștigător.Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis anularea raportului comisiei de evaluare, permițând astfel reevaluarea ofertei firmei băimărene.
Citește și: SMID Fărcașa va funcționa din 1 ianuarie 2027
Detalii despre proiectul Drumului Crucii
Noua amenajare va include un drum de aproximativ 1,6 km, cu parte carosabilă, piste de biciclete, trei spații de popas dotate cu iluminat și supraveghere video, precum și alei pietonale.Contractul trebuie finalizat în termen de 10 luni.
Chilia SRL, situată în Baia Mare, se concentrează pe construcția de drumuri și a a încheiat anul 2025 având o cifră de afaceri de 36,97 milioane de lei.Compania a oferit o sublicitare de 15,48% din suma maximă estimată pentru a obține contractul, iar 21,32% din valoarea totală a proiectului va fi dată în subcontractare.
„Drumul Crucii” pornește de pe strada Boci și se termină la crucea de pe Dealul Soarelui, un monument al credinței ridicat în 1998.Acest traseu este important pentru comunitate, fiind folosit în procesiuni religioase și evenimente locale.

