Polițiștii de frontieră din Maramureș au efectuat controale pascale, descoperind nereguli și infracțiuni

Mihai Georgescu · Maramureș Expres

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au realizat, în perioada sărbătorilor pascale, acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, în condițiile creșterii traficului la graniță.

Misiunile s-au desfășurat în județele Maramureș, Satu Mare și Suceava, atât la punctele de trecere, cât și pe principalele căi de comunicație din apropierea frontierei.

În județul Satu Mare, controalele s-au concentrat pe rutele Satu Mare – Petea și Carei – Urziceni, în zonele fostelor puncte de trecere a frontierei.

În colaborare cu polițiști, jandarmi, lucrători vamali și reprezentanți ai altor instituții, au fost verificate aproximativ 800 de persoane și 350 de mijloace de transport, cu ajutorul aplicației eDAC.

În urma acestor controale, au fost aplicate opt sancțiuni în valoare de circa 3.

Citește articolul complet pe Maramureș Expres

Deschide articolul →