Dificultăți juridice a amenințat finalizarea proiectului Aquapark din Baia Mare

Radu Constantinescu · Maramureș Expres

Municipiul Baia Mare face clarificări privind proiectul „Complex de Agrement Acvatic Câmpul Tineretului”, în contextul problemelor juridice apărute în procesul de implementare.

În prezent, contractul pentru realizarea obiectivului se află în faza de proiectare, iar asocierea câștigătoare are în derulare activități specifice acestei etape, conform oficialilor locali.

Situația juridică a proiectului a fost complicată de o acțiune în instanță depusă de operatorul economic MBS Group, care a contestat decizia CNSC, prin care asocierea Oberhauser Invest a fost declarată câștigătoare.

Care sunt obstacolele legale în realizarea Aquapark-ului din Baia Mare.

Conform reprezentanților Primăriei Baia Mare, procesul juridic a început cu contestarea deciziei CNSC, iar ulterior, MBS Group a formulat o nouă acțiune pentru anularea contractului și reluarea procedurii.

Citește articolul complet pe Maramureș Expres

Deschide articolul →