Un număr de până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate din Maramureș vor fi dotate cu aparatură medicală modernă de către Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, în cadrul ediției a IV-a a celui mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, „Primul pas spre sănătate”.
Investiția pentru dotarea celor aproximativ 60 de cabinete se ridică la 1 milion de euro.
Reprezentanții Salvați Copiii au declarat că acest program are ca obiectiv consolidarea capacității specialiștilor din domeniul asistenței medicale primare de a oferi servicii de calitate, precum și asistență pentru copii și gravide, cu o atenție deosebită pentru cele mai vulnerabile categorii.
Printre echipamentele ce vor fi distribuite se numără ecografe, electrocardiografe, defibrilatoare automate, holtere pentru tensiune arterială, pulsoximetre, doppler vascular și fetal, precum și geantă medicală de prim ajutor și truse complete de mică chirurgie.
Acestea pot ajunge în 60 de cabinete din mediul rural, după un concurs deschis pentru înscriere, care se va desfășura între 15 aprilie și 15 mai 2026.
Citește articolul complet pe Maramureș Expres
Deschide articolul →