Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș participă, în această săptămână, la acțiunea europeană SPEED, organizată sub egida ROADPOL. Scopul acesteia este de a transmis un mesaj clar participanților la trafic: prudența poate salva vieți. Până pe 6 septembrie, polițiștii vor fi prezenți pe drumurile județului pentru a preveni accidentele rutiere și a conștientiza riscurile vitezei excesive sau neadaptate condițiilor de drum.
Derularea acțiunii a fost anunțată la începutul săptămânii, însă polițiștii constată zilnic abateri de la legislație. În cursul zilei de ieri, polițiștii din Cavnic, folosind echipamente de măsurare a vitezei, au identificat 25 de contravenții. În șapte cazuri, s-a impus reținerea permiselor de conducere pentru perioade de 90 sau 120 de zile, pentru că viteza a fost depășită cu peste 50 km/h în șase situații și cu peste 70 km/h în cazul unei singure. Aceste măsuri au fost aplicate pentru conducătorii auto care au încălcat limitele legale de viteză.
Citește și: Apartamentele Airbnb din România au generat peste 4,5 milioane de înnoptări în prima jumătate a anului
Acțiuni și controale în Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș
Pe 3 septembrie, polițiștii din Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș, împreună cu colegii din secțiile rurale, au organizat acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În cadrul acestor controale, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate peste 70 de autovehicule. Neregulile constatate au condus la aplicarea a 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei. Acțiunile au fost sprijinite de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, jandarmi și polițiști de frontieră.
De asemenea, în Baia Sprie, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere grave. În data de 3 septembrie, au fost oprite și verificate mai multe autoturisme, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de circa 4.500 de lei. Șase autovehicule, care nu prezentau siguranță pe drum, au fost reținute până la remedierea defecțiunilor. În plus, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare ale vehiculelor respective.
La Borșa, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru un șofer care a refuzat testarea alcoolemiei în timpul unui control rutier, în data de 3 septembrie.
Conform Graiul.ro
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
