Varianta ocolitoare Comarnic a fost deschisă circulației, oferind o alternativă pentru șoferii care circulă pe Valea Prahovei. Noul drum preia traficul de tranzit, în special cel greu, și contribuie la reducerea aglomerației din orașul Comarnic.
Construcția are o lungime de 5,9 km și include patru poduri, pasaje și viaducte, precum și două parcări de scurtă durată, câte una pe fiecare sens. Investiția totală a fost de 470,06 milioane lei, finanțată prin Programul Transport 2021-2027.
Citește și: Doi motocicliști au fost prinși circulând cu 170 și 125 km/h în Baia Sprie
Parteneriat între CNAIR și Consiliul Județean Prahova
Proiectul a fost realizat în baza unui parteneriat semnat în decembrie 2022 între CNAIR și Consiliul Județean Prahova, fiind un exemplu de colaborare eficientă între autorități pentru proiecte de interes local și regional.
Directorul general al CNAIR a transmis că această variantă ocolitoare va ajuta la fluidizarea traficului și va permite turiștilor să ajungă mai rapid la destinație, fără opriri obligatorii în Comarnic.
Conform Graiul.ro
