Dovleci uriași, de aproape 200 de kilograme, au fost cultivați într-o grădină din Maramureș. Un localnic a reușit să obțină aceste exemplare impresionante, folosind semințe aduse din Spania.
Grădina situată lângă râul Lăpuș a devenit o atracție pentru săteni, care se opresc să fotografieze dovlecii. Secretul creșterii lor constă în multă apă, pământ fertil și o îngrijire constantă, a explicat grădinarul.
Citește și: Polițiștii au verificat transporturile de mărfuri cu risc fiscal în Maramureș
Dovlecii au devenit atracția satului Ocoliș
Angela Mureșan, soția grădinarului, a declarat: „Când l-am văzut prima oară, după mult timp, că soțul meu se îngrijește de ei, a fost extraordinar. M-am gândit că-i ceva de poveste.” Dovleacul are o greutate estimată de aproximativ 200 de kilograme, dar nu poate fi cântărit până nu va fi recoltat.
Mircea Mureșan, grădinarul, a menționat că a descoperit dovlecii gigant în timpul unei vizite în Spania, unde a obținut semințele. „Am participat la un târg, la o expoziție de vegetale, și am văzut dovlecii. Am făcut rost de semințe și de atunci am început să-i cresc”, a spus el.
Dovlecii uriași necesită multă apă și îngrășământ natural, iar pentru fiecare exemplar este nevoie de un spațiu de aproximativ 20 de metri pătrați pentru a se dezvolta corespunzător. Localnicii sunt impresionați de dimensiunile acestora, unii comparându-i cu roțile de tractor.
