BOTIZA. Primăria comunei Botiza, sub conducerea lui Florea Poienar, a semnat recent un contract de finanțare nerambursabilă cu ADR Nord-Vest pentru implementarea unui sistem centralizat de alimentare cu energie termică (SACET).
Investiția totală se ridică la aproximativ 9,71 milioane de euro, iar fondurile provin din Fondul European de Dezvoltare Regională. Noul sistem va permite utilizarea aceleași cantități de biomasă pentru a produce simultan căldură și electricitate, optimizând astfel valorificarea energiei.
Citește și: Polițiștii au verificat transporturile de mărfuri cu risc fiscal în Maramureș
Beneficiile noului sistem
Proiectul va prevedea o rețea nouă care va deservi 107 gospodării, un bloc de locuințe și 9 instituții publice, printre care școala, grădinița și primăria. Aproape 954 de persoane, ceea ce reprezintă peste 40% din populația comunei, vor beneficia de această infrastructură, inclusiv 50 de consumatori vulnerabili care au primit asistență pentru încălzire în sezonul rece anterior.
Printre elementele acestui proiect se regăsesc realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, a unei centrale termice adiționale care utilizează cazane pe biomasă, construirea unui depozit destinat combustibilului și a unei rețele de termoficare ce se întinde pe aproximativ 4,4 kilometri. De asemenea, vor fi montate module termice la clienți, iar sistemul va cuprinde echipamente pentru automatizare și control.
Noua structură va oferi o capacitate suplimentară de generare din surse regenerabile de 1,394 MW, iar producția anuală estimată va fi de 4.097,72 MWh de energie regenerabilă. În acest fel, comunitatea din Botiza va avea parte de un serviciu public de încălzire eficient, care va putea fi gestionat și monitorizat la nivel local.
Finalizarea investiției este planificată pentru 31 decembrie 2029.
