European Classical Ballet organizează un spectacol al baletului Lacul Lebedelor, programat pentru data de 31 octombrie 2026, ora 19:00, la ATP Tech Center din Baia Mare.
Reprezentația va fi o versiune clasică, coregrafiată de M. Petipa și L. Ivanov, și montată de A. Gorsky, acompaniată de muzica compusă de P. Tchaikovski. În spectacol vor evolua dansatori din Italia, Spania, Ucraina, Moldova și România, fiind o companie cu experiență internațională de peste 15 ani.
Citește și: Autoritățile din Maramureș au început campania de vaccinare antirabică a vulpilor
Vedeta baletului românesc, C. Preda, va încânta publicul cu tehnica sa și abilitățile actoricești remarcabile. European Classical Ballet a prezentat capodopere mondiale în mai multe țări, inclusiv în Australia, Franța, Statele Unite, Italia și alte state europene.
Directorul general, A. Scharaev, își propune să ofere performanțe de înaltă calitate în toate colțurile lumii, iar evenimentul de la Baia Mare face parte din această strategie.
