Sursă: Graiul.ro
Procurorii din cadrul Biroului Teritorial Baia Mare – Serviciul Teritorial Cluj AU DISPUS trimiterea în judecată, sub control judiciar, a arhitectului-șef al municipiului Baia Mare, Izabella-Mihaela Morth. Aceasta este acuzată de abuz în serviciu în formă continuată (patru acte materiale) și luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).
Citește și: Parohia Buna Vestire din Târgu Lăpuș a lansat proiectul Catehetul săptămânii
În același dosar, au mai fost trimiși în judecată și următorii: M.Z.A., arhitect și administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (șapte acte materiale), precum și K.R. și P.F., asociați unici și administratori ai unor societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Cine este Izabella-Mihaela Morth?
Potrivit rechizitoriului, în perioada aprilie 2023 – iulie 2025, Izabella-Mihaela Morth ar fi emis, cu încălcarea prevederilor legale, un certificat de urbanism și trei autorizații de construire în beneficiul unor persoane fizice și juridice. Procurorii susțin că aceste acte ar fi prejudiciat interesele municipiului Baia Mare și ale unor persoane fizice, aducând în același timp foloase necuvenite beneficiarilor.
- În perioada decembrie 2019 – martie 2025, Morth ar fi pretins și primit bunuri în valoare totală estimată la 55.730 de lei (aproximativ 11.158 euro).
- Printre foloasele necuvenite se numără articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, electrocasnice, obiecte sanitare și mobilier.
- Bunurile ar fi fost oferite de un arhitect și de doi dezvoltatori imobiliari în schimbul îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile de serviciu ale arhitectului-șef.
Ce acuzații sunt aduse?
Procurorii menționează că Izabella-Mihaela Morth ar fi semnat autorizația de construire a unui bloc, deși proiectul nu respecta cerințele Legii locuinței privind suprafețele minime și spațiile comune. De asemenea, aceasta ar fi emis o autorizație de construire în beneficiul unuia dintre inculpați și ar fi sprijinit ulterior demersurile privind extinderea unei străzi pentru asigurarea accesului la investiție, contrar reglementărilor urbanistice.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Maramureș. Procurorii au solicitat menținerea măsurilor preventive dispuse în cauză și confiscarea contravalorii bunurilor considerate foloase necuvenite.
