Sursă: Graiul.ro
Maramureșeanul Daniel Breban a câștigat Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc de la Mamaia 2026. Student al Universității Naționale de Muzică din București, tânărul artist a impresionat juriul și publicul prin talentul său.
Citește și: Delegația Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” participă la aniversarea Bibliotecii „Maramureș” din Chișinău
„Nu sunt suficiente cuvinte pentru a exprima recunoștința pe care o simt pentru clipele neprețuite care mi-au fost date să le trăiesc. Trăiesc un vis pe care îl port în suflet încă de mic copil!”, a declarat Daniel Breban.
El a subliniat că a urcat pe scena de la Mamaia purtând în suflet glasul tărâmului său, al Țării Chioarului, locul unde a crescut și care l-a învățat să iubească tradiția și cântecul adevărat.
Daniel a mulțumit tuturor celor care l-au susținut de-a lungul drumului său artistic, inclusiv doamnei sale profesoare, Angela Buciu, pentru răbdarea și încrederea acordată.
„Acest premiu nu reprezintă capătul unui drum, ci dovada că trebuie să continui cu și mai mult devotament și perseverență calea pe care am ales-o”, a adăugat el.
